Felicitand-o sambata pe Elena Simona Munteanu, arhitectul sef al Ploiestilor, m-am gandit ca ar fi bine sa va fac cunostinta si cu ceilalti colegi ai mei de la Urbanism :
Vi-i prezint in ordine de sus in jos si de la stanga spre dreapta: Simona - sefa Mare, George, Toni, subsemnatul, Liliana, Tania, Andrei, Anca si Svetlana - sefa mica. Copilu' nu se pune, inca nu stia sa mearga, iar parasutistul aterizase fortat in colectiv...Purtam costumele acelea pentru a putea suporta imponderabilitatea
altora, care erau aerieni...tot de de sus in jos si de la stanga spre dreapta...precum si lipsa oxigenului cand vedeam fluturasul de salariu...
Li -au taiat orele suplimentare si de noapte (numai cine nu a lucrat niciodata la un proiect de arhitectura, isi poate imgina ca la 16.30 inchizi calculatorul si vari plansele in tub, iar a doua zi dimnineata, cand trebuie prezentat un proiect in fata Consiliului local, te duci cu pixu-n gura...pixul in care -i doare pe unii ce cauta doar zone verzi pe care inca nu s-a construit (inca) nimic, spatii comerciale in centru si case vechi, nerevendicate, numai bune pentru "baietii destepti din imobiliare" )
Li s-a introdus Politia comunitara la intrare, nu cumva cetateanul sa ajunga sa discute direct cu specialistul in urbanism despre o posibila "asezare" a unui proiect peresonal in ansamblul unui PUG (plan urbanistic general)
Li s-a luat orice bruma de dorinta de a ramane in continuare in institutie, plafonandu-li-se salariile ...
Mi s-a luat o piatra de pe inima, atunci cand fostul Primar mi-a aprobat demararea proiectului Muzeului apei si mi s-a asezat un bolovan pe suflet cand noul primar, m-a expediat neelegant la un director de regie atat de autonoma, incat in fiecare dimineata aproape, venea sa - si afirme "autonomia" stand in pozitie de drepti cand i se dadeau ordine sau pozitia "pe burta" cand trebuia sa "merga" cu noile tarife majorate la aprobare... Voiam sa - i comunic doar ca in afara ideii care nu-i costa nimic, aveam si proiectul de la Consproiect si asigurata finantarea de la OAR (ordinul arhitectilor filiala Prahova) si sprijin logistic si moral de la ambasadele Marii Britanii, Germaniei si Elvetiei...chiar si Marele Licurici ma sustinea prin seful Camerei de Comert Romano-Americane...
Ma mai intrebati de ce fiul meu se gandeste serios ca la finalizarea studiilor la Arhitectura din Madrid, sa se reintoarca in ...Suedia sau Germania ?
oameni frumosi :)
RăspundețiȘtergereironia ta ar trbui sa-i doara...dar pentru asta trebuie sa ai bun simt...calitate care nu face parte din tipologia functinarului care lucreaza la Primarie si la toate acele administratii in care statul...sta...pe loc...
am avut şi eu de-a face cu Consiliu Judeţean... no comment.
RăspundețiȘtergereimportant, cred eu, e să perseverăm, toate ideile frumoase se materializează mai devreme sau mai târziu, cum se spune, toate la timpul lor. :D
cât despre alegerea copilului... e viaţa lui, îşi aşterne singur paşii, eu îl înţeleg foarte bine.
Toti tinerii destepti pleaca sa-si incerce norocul!Ramanem noi pensionarii si ei se gandesc cum sa ne mai taie si spanzure...
RăspundețiȘtergerePandhora, nu stiai ca in orice primarie exista avertzarea cu: "Lasciati ogni speranza, voi ch'entrate?...la noi cred ca voi adauga eu, la sugestia ta (multumesc !):...lasati si bunul simt...nu uita ca acesta e totusi un pamflet...
RăspundețiȘtergereFlipi...eu cel putin am incercat...nu stiu de ce azi imi amintesc doar citate din italiana: inca nu a venit timpul muzeului...Al Bano spunea " Era il tiempo de le muore"...da, era timpul dudelor...
RăspundețiȘtergereMarilena, cred ca va ramane cineva, ultimul, doar pentru...stim noi, inca de acum 21 de ani, pentru a stinge lumina, inchide gazele si apa...ori trage apa ? nu mai stiu...
RăspundețiȘtergeream vrut să răspund dar blogger îmi joacă feste iar...
RăspundețiȘtergeream avut şi eu un vis de a face la giurgiu un parc tematic mini-românia, un parc de miniaturi, proiect pe care l-am pierdut deşi l-am iniţiat împreună cu 2 prieteni, dintre care unu cu culoare politică şi destul de pregnantă.
dar speranţa că, într-o zi, vom reuşi nu mă părăseşte, şi dacă ocazia îşi va oferi braţele voi păşi acolo şi voi materializa visul acesta.
o săptămână mai bună, amintirea celor plecaţi să fie moment de aducere aminte a celor bune!
Flipi, sa sti ca eu inca mai sper...fa si tu la fel...
RăspundețiȘtergere