Sunt ochi adanci ca fundul zarei
Umbriti de gene lungi si dese
Si bruni ca brunul inserarei,
Cand valul negrei nopti il tese...
Si ochii-acestia-adanci si negri,
Izvoare de vapai nebune,
Infiorati ne spun povestea
Iubirei care va apune...
Si-s ochi adanci ca infinitul,
Ca cerul cel senin, albastri,
Pierduti in negura de vise,
In cerul luminat de astrii...
Eu am iubit cu ardoare multa
Albastri, negri, verzi ca marea,
Ochi de nu-i vezi, curand se uita...
Ramai cu dor si...resemnarea...
Ionel Fernic 1930
E meritul lui Fernic...acolo sus aviatorul se bucura cand iata, inca sunt iubite romantele sale...o primavara, un an, o viata superba sa ai si tu Karina !
RăspundețiȘtergereFrumoasa romanta...:)
RăspundețiȘtergereEra sa uit...dar nu, astazi blogul nu e un pamflet...e doar un mic omagiu si cadou...
RăspundețiȘtergerecuvintele imbraca imaginea...sau invers...nu stiu...
RăspundețiȘtergerestiu ca imi place ce vad aici la tine :)